Notarii vor sa reduca onorariile actele tranzactiilor imobiliare

Spre surprinderea celor care credeau ca notarii publici nu se mai satura de comisioane, acestia i-au propus ministrului Justitiei reducerea cu pâna la 90% a onorariilor pentru serviciile notariale cu impact direct asupra populatiei, cum ar fi vânzarile, ipotecile si mostenirile, dar si calcularea onorariilor pentru cei care cumpara locuinte prin A.N.L. si alte programe sociale la o valoare stabilita de stat si nu la cea din expertizele notariale. „Dupa reducerile operate în cadrul programului Prima casa si dupa cele determinate de reducerea cu 10% a valorilor orientative ale proprietatilor imobiliare situate pe raza municipiului Bucuresti si a judetelor Ilfov, Calarasi, Giurgiu, Ialomita, notarii publici propun ministrului Justitiei o noua scadere a onorariilor pentru serviciile notariale.

Având în vedere faptul ca piata imobiliara din România nu pare sa se revigoreze semnificativ prea curând, notarii publici propun ministrului Justitiei reducerea considerabila a onorariilor pentru serviciile notariale cu impact direct asupra populatiei: vânzari, ipoteci, mosteniri etc.”, se arata într-un comunicat al Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România (U.N.N.P.R.).

Reprezentantii notarilor afirma ca scaderea onorariului pentru autentificarea actelor de garantie mobiliara sau imobiliara în cadrul programelor sociale adoptate de stat va fi mare. Astfel, în cazul unei creante de 400.000 de lei, onorariul notarial va scadea, în baza propunerilor U.N.N.P.R., de la 1.775 de lei la 500 de lei, iar la autentificarea celorlalte acte de garantie valorile se pot micsora cu 35%. În plus, pentru autentificarea oricaror acte privind creditarea bancara, daca împrumutul a fost acordat si ipoteca instituita, onorariul propus pentru serviciul notarial este de 100 de lei. Pentru înstrainari imobiliare, U.N.N.P.R. a propus reduceri ale onorariilor de peste 12%, iar pentru actele de partaj ale bunurilor mobile sau imobile – de mai mult de 40%, ajungând chiar la 90%. Pentru procedurile succesorale reducerile propuse sunt în medie de 10%.

Cuvinte cheie: locuinte anl, Piata imobiliara, Programul prima casa

Articole aleatoare din aceeasi categorie

Lasa un comentariu

Anunturi imobiliare promovate din Bucuresti